Cum altfel putea fi petrecut Craciunul decat in compania unor oameni misto, intr-un oras de vis, fara pic de zapada?
Dupa cum bine se stie (pentru ca a vuit online-ul ;) ), ne-am strans 9 umani (abia abia, pentru ca nah, romanu’ e familist din nastere...) si ne-am teleportat cu ajutorul unui Peugeot Boxer pana in Austria, avandu-l pilot pe Lucian Marin. Meritele si aplauzele se indreapta catre copilotii lui: Simona Stanescu si IO.
Avand cu noi multe glume (pe care unii nu le-au inteles), am reusit sa ajungem in Viena. Dar vai.. cum sa mergi numai pe autostrazi? Mi se pare nerusinare din partea strainezilor sa nu planteze si ei o groapa, ceva, sa faca drumul mai fun.
Am avut cazare undeva la marginea orasului, intr-o zona mult prea linistita si draguta ca sa fie light, chiar daca „aproape de Schonbrunn” este „ just an expression”. Asta nu a fost un impediment. Cu ajutorul super-proprietarului si al hartilor ne-am descurcat de minune. - chiar daca am dat exorbitanta suma de 14 euro pe abonamentul la metrou/autobuz!!!! :))
Aproape ca ziceam ca e frumos sa te intalnesti cu romani in tari straine (cand am fost ajutati cu informatii aproape pretioase).. dar a existat unul care ne-a facut sa bagam capul in pamant mai ceva ca strutii.. un cersetor. Un cersetor roman. E mai ceva ca unul din alta tara: Romanul cere. I se da. Romanul multumeste cu „danke schon, vedea-v-as morti”... speechless
Aici am mancat cel mai bun schnitzel vienez (dooooh, doar nu era sa il faca mai bun spaniolii)... Aici am vazut cel mai frumos spectacol de Craciun (arii din strauss, mozart; balet, vals – i am so in love)... cel mai frumos peisaj de pe malul Dunarii (din Donauturm)... m-am plimbat pe un lac subteran (daaa, am mers pe el J) ). Aici mi-am dat seama ca unii nu sunt asa cum ii credeam...
Ah, cum sa uit de Munchen? Cum? Mai ales ca acolo am intalnit un nene misto. Un roman „scapat” din tara de vreo 27 de ani. Si da, stia limba noastra. Chiar foarte bine. Nu ne-a luat cu „no comprendo”, ci ne-a povestit cum a fugit el pe vremea lui Ceausescu si cum a reusit sa obtina interdictia de a mai intra in tara... (liniste, sunt intr-o depresie!)
Ei bine, pe langa multe alte intamplari si inside jokes, a fost una din cele mai frumoase sarbatori din ultimii 21 de ani. Nu imi pare rau nici macar o secunda ca nu am ramas in tara sa mananc salata boeuf, sarmale si carnati... - damn, sunt un mic Grinch
Restul parerilor (+ poze), poate putin mai „detaliate” la: Pandutzu,
Ah, sa nu uit, sa aveti 365 de zile pline de vesti bune si plimbari in afara tarii! Stati linistiti, si daca va duceti in Uganda, tot dati de romani!
